de Pablo Neruda
Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea aceasta.
Sa scriu, de exemplu: "Noaptea este instelata,
Si stralucesc, albastre, astrele, in departare."
Vantul noptii suiera in cer si canta.
Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea aceasta.
Eu am iubit-o, si cateodata si ea m-a iubit.
In nopti ca aceasta am avut-o in bratele mele.
Am sarutat-o de atatea ori sub cerul infinit!
Ea m-a iubit, si cateodata si eu o iubeam.
Cum sa nu-i fi iubit ochii aceia mari si ficsi?
Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea aceasta.
Sa ma gandesc ca nu o am. Sa simt ca am pierdut-o.
Sa ascult imensitatea noptii, mai imensa fara ea.
Si versul cade peste suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea din mine n-o mai poate privi?
Noaptea e instelata si ea nu e cu mine.
Asta e tot. In departare cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu se obisnuieste cu pierderea ei.
De parca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta,
Inima mea o cauta, si ea nu e cu mine!
Aceeasi noapte alba...aceleasi fapte...
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiasi.
Nu o mai iubesc, este adevarat, dar cat am iubit-o!
Vocea mea cauta parca vantul pentru a-i atinge auzul.
A altuia! Este a altuia. Cum era inainte a sarutarilor mele.
Vocea ei, corpul ei conturat clar, ochii ei infiniti...
N-o mai iubesc, este adevarat, dar poate o mai iubesc.
E atat de scurta iubirea, si atat de lunga uitarea!
Pentru ca in nopti ca aceasta am avut-o in bratele mele.
Pentru ca in nopti ca aceasta am avut-o in bratele mele.
Sufletul meu nu se obisnuieste cu pierderea ei,
Chiar daca aceasta ar fi ultima durere pe care ea mi-o provoaca
Si acestea ar fi cele din urma versuri pe care le scriu.
