Îngheţată într-o
primăvară care întârzie la fereastră -
nicio rază
nu poate străbate
prin cristalul mult prea dur
să-mi încălzească
sufletul ce a uitat de mult
mângâierea lor
caldă
şi dulceaţa
florilor ce zâmbesc în nebunia propriei renaşteri.
Tânjesc după
momente de care nu-mi aduc aminte
şi după vorbe
calde spuse de o voce pe care n-o mai ştiu.
Hoinăresc pe străzi
care am uitat unde duc.
Caut o iubire
fără adresă
care m-a uitat
într-o iarnă prea lungă
a profanatelor
sentimente
şi-a încălcatelor
promisiuni.
Vino –
şi repară atâta
uitare,
topeşte armura de
gheaţă care mi-a îmbrăcat sufletul,
desţeleneşte-l
şi sădeşte în el
iubirea
pe care
cotropitorii de suflete au sfărâmat-o în copitele goanei lor nebune,
aşterne-mi pe
buze dulceaţa unui sărut lacom
şi-n ochi -
stropi de fericire,
îmbracă-mi trupul
în îmbrăţişări din care să nu mai pot scăpa,
găseşte-mă,
ia-mă de mână
şi nu-mi mai da
drumul,
sărută-mi visul
şi privirea de
copil căruia i s-a furat zâmbetul,
iubeşte-mi jocul
şi învie-mi viaţa –
fii soarele de pe
strada mea,
aerul îmblânzit
pe care să-l inspir cu nesaţ,
primăvara renaşterii
mele –
primăvara
mea !
