Cuvinte...

De multe ori folosim cuvinte pe care mai tarziu am fi vrut sa nu le folosim niciodata. Folosirea cuvintelor nu este neutra. Cuvintele pot sa distruga OAMENI si IMPERII, pot sa aduca RAIUL. 

Cuvintele reci ii ingheata pe oameni, cuvintele fierbinti ii ard, cele amare ii amarasc, iar cuvintele violente ii fac sa devina violenti.

Daca inainte aveam indoieli, iata ca azi a fost nevoie de un singur cuvant al tau pentru a capata certitudinea absoluta ca aveam dreptate: Cineva, acolo Sus, ma iubeste...si stie ca merit ceva mai bun!

P.S.: Sunt a treia persoana careia ii atribui acest apelativ. Ti-as fi recunoscatoare daca de aceasta data ai fi in stare sa-ti argumentezi folosirea lui  (la adresa mea). Nu uita ca in incercarea de a o face in celelalte doua cazuri, n-ai reusit decat sa fii contrazis. Si sa nu uit...continuand sa acuzi pe cineva de vini care nu-i apartin, mai devreme sau mai tarziu vei descoperi adevarul si vei realiza cat te-ai inselat, iar in viitor, de frica sa nu gresesti iar, sa devii atat de orb incat sa nu vezi vinovatul, chiar daca acesta ar fi sub nasul tau. Doar ai grija...  De ce ti-e frica, nu scapi si fiecare primim ceea ce meritam, iar eu...nu te meritam!

Plouă

Motto: "Niciodată nu mi-ai spus că visele pot muri.

Niciodată nu mi-ai spus că iluziile pot ucide.

Mi-ai spus doar că pot să visez..."

          Aşa au vrut parcele: să plouă trei zile înainte, iar după, încă trei; să plouă şi în acea zi în care Norocul era în vacanţă; şapte zile să plouă, cu stropi aleşi, pe care Fortuna ni i-a trimis nouă, muritorilor.
          În cea de-a treia zi dinainte de Ziua cea Mare, Helios pierdu lupta în faţa norilor de plumb care revendicară Cerul. Atât de bucuroşi de triumful lor, au trimis pe pământ lacrimile primite de la Fortuna, lacrimi de Fericire: lacrimi mărunte şi dese, lacrimi ce au adăpat visele sădite în inimile însetate de un IDEAL. Şi lacrimile Fericirii au căzut întruna, trei zile...trei zile în care visele au încolţit, au îndrăznit a prinde mici rădăcini şi, cu sfială, să crească, încercând să ajungă la destinaţia finală: împlinirea lor în realitate. A plouat trei zile în care fiecare strop ce adăpa sămânţa visului o făcea să devină mai puternică şi-i oferea gândul împlinirii. Doar aceste vise erau din sămânţa rodită de altele ce şi-au îndeplinit menirea, iar celelalte nu au avut lumina Iluziei; acestea de acum, deci, trebuie cu atât mai mult să reziste până la final.
          Lasă norii să-şi verse acum toate lacrimile, până vor seca! Fortuna a fost generoasă şi le-a oferit destule încât să compenseze tot timpul în care nu s-au mai descărcat de ele. Lacrimile trebuie vărsate, nu adunate în suflet, căci l-ar putea îneca. Vărsate până la ultima, cu timpul, se usucă, dar deşi ochii rămân secaţi, sufletul adună altele, căci o inimă împietrită de eşecuri trebuie înmnuiată din nou, pentru a continua să bată.
           Şi aşa au vrut parcele: să plouă trei zile înainte, iar după, încă trei; să plouă şi în acea zi în care Norocul era în vacanţă; şapte zile să plouă, cu lacrimile de Fericire trimise de Fortuna, pentru a adăpa visele şi a le ajuta să ajungă până la final, spre împlinirea lor în realitate.
           Şi lumina Iluziei strălucea mereu, rece, discretă, abia simţită, din spatele norilor.
           Sosi Ziua cea Mare. Lacrimile de Fericire s-au isprăvit. Însă Fortuna le-a trimis altele: lacrimi de Năzuinţă. Norii nu s-au mulţumit să plângă de acolo, de sus. Au coborât pe pământ, printre oameni. Şi astfel, în Ziua cea Mare rătăceam printre norii de ceaţă. Seminţele viselor mai aveau puţin până la final. Doar sunt rodul altora ce s-au transformat în realitate când toată lumea le spunea "Nu veţi reuşi! E imposibil!". Şi ele n-au fost mângâiate de lumina Iluziei...Acestea de acum trebuie deci cu atât mai mult să reuşească. Celelalte vise au primit însă sărutarea Norocului, iar azi Norocul era în vacanţă. Mai contează? Lumina razelor reci ale Iluziei mereu le mângâie: "Veţi reuşi! Sunteţi pe deplin îndreptăţite să reuşiţi!".
          Şi norii plâng mereu, adăpându-le, iar rădăcinile lor se prind mai adânc, în suflet, în timp ce ele cresc mereu, spre împlinire; şi oamenii rătăcesc printre lacrimile norilor, ce le înceţoşează privirea.
          Când ziua fu pe sfârşite, se adunaseră deja prea multe lacrimi peste vise; atât de puţin mai aveau până la împlinire! Însă rădăcinile le-au putrezit, căci Norocul nu fusese lângă ele să le ofere sărutarea sa. Şi cât de falnice erau! La prăbuşirea lor, smulgerea rădăcinilor atât de adânc prinse în suflet îl lăsară împietrit de eşecuri; şi căderea lor fu ca o prăbuşire de trecut; iar golul lipsei lor, vaier de jale.
          Căci aşa au vrut parcele: să plouă trei zile înainte, iar după, încă trei; să plouă şi în acea zi în care Norocul era în vacanţă; şapte zile să plouă, să nu-i lase pe oameni să-si umple viaţa cu prea multă fericire şi să nu mai înţeleagă sensul lacrimilor.
          Se isprăviră şi acele lacrimi, însă norii au continuat să plângă, căci Fortuna le-a oferit altele: lacrimi de Durere. Norii nu s-au mulţumit să coboare pe pământ, ci au pătruns în sufletele oamenilor. Şi plouă încă trei zile...Iar razele reci ale Iluziei nu se mai vedeau nicăieri.
          Ploaia cădea întruna, mare şi deasă. Lacrimile de durere spălau dezastrul lăsat în urmă de Iluzie. Fiecare strop ce cădea, lovea visele moarte. Ploaia poposi şi în ochi, căci ochii sunt oglinda sufletului; trebuia deci ca şi în oglindă să se reflecte acelaşi spectacol pe care ploaia îl oferea în suflet: stropii cădeau mereu, mai mari şi mai deşi, ducând departe visele moarte. Apoi, cu un elan tineresc, spălă întreg sufletul, lăsându-l curat, neted, nu secat, ci jilav.
          A trebuit ca trei zile să plouă, după acea zi în care Norocul era în vacanţă, pentru a curăţa dezastrul lăsat în urmă de mângâierea Iluziei.
          Aşa au vrut parcele: să plouă trei zile înainte, iar după, încă trei; să plouă şi în acea zi în care Norocul era în vacanţă; şapte zile să plouă, cu stropi de suflet.
          O nouă dimineaţă. Nici urmă de nori. Helios străluceşte triumfător, încălzind şi mângâind lumea jilavă; cu dragoste, sărută fiecare strop de ploaie rămas pe pământ; soarbe cu sete fiecare lacrimă a norilor rămasă încă în sufletul umed de ape amare; alături de el, Elpis mângâie cu razele sale calde sufletul jilav în care, pe nesimţite, o sămânţă a unui nou vis începe să încolţească şi să fie fecundată de sufletul reînnoit, desţelinat, unde se simte încă proaspăt parfum de ploaie.


       

Ruga

Motto:"Rugaciunea e o clipa petrecuta in cer." (S. Vincent) 

"Doamne, ajuta-ma sa le pot spune celor puternici adevarul in fata! Sa nu mint, doar pentru a castiga aplauzele celor celor slabi! Daca-mi dai noroc...nu-mi lua fericirea! Daca-mi dai putere...nu-mi lua ratiunea! Daca-mi dai succes...nu ma lipsi de umilinta...iar daca imi dai umilinta...nu-mi lua demnitatea! Ajuta-ma ca intotdeauna sa vad si reversul medaliei! Nu ma lasa sa-i invinovatesc pe ceilalti, pentru ca nu gandesc ca mine! Invata-ma sa iubesc oamenii ca pe mine insami! Invata-ma sa ma judec ca pe restul! Nu ma lasa sa alunec in orgoliu...si nici in disperare sau esec! Mai bine aminteste-mi ca esecul...este experienta care precede triumful! Invata-ma ca in ciuda suferintei...sa merg inainte! Invata-ma ca in ciuda deceptiilor...sa nu-mi pierd increderea! Invata-ma ca A IERTA este cel mai important lucru pentru cel puternic...si ca razbunarea este semnalul primitiv al celui slab! Daca imi iei norocul...lasa-mi speranta! Daca imi iei succesul...lasa-mi puterea de a trece peste esec! Daca eu as gresi cuiva...da-mi curaj sa imi cer iertare! Daca cineva mi-ar gresi mie...da-mi curaj sa-l iert! Doamne, da-mi LINISTEA sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, CURAJUL sa le schimb pe acelea pe care le pot, si INTELEPCIUNEA de a sti care este diferenta. Tu sa fii aerul pe care il respir mereu, soarele care ma incalzeste si vantul ce ma racoreste. Doamne, daca eu uit de Tine, Tu...sa nu uiti de mine!"

 

Daca iubirea e atat de dulce, de ce uneori ne ferim de ea?

• Pentru ca ne e frica sa nu facem diabet de la atata dulceata si de la atatea dulcegarii.
• Pentru ca, desi ramane in inimile noastre, devenim incapatanati.
• Pentru ca mandria si orgoliul au revendicat tronul, rezervat iubirii, din inima noatra.
• Pentru ca e nevoie de o vesnicie intreaga sa-ti marturisesti iubirea, iar pentru un refuz e suficient un moment.
• Pentru ca iubirea fata de o persoana iti intuneca ratiune, iar ratiunea inseamna putere, deci...
• ...pentru ca a iubi o persoana te face sa devii slab.
• Pentru ca timpul inseamna bani, iar timpul petrecut alaturi de cineva e timp pierdut - amintirile nu valoreaza nimic in lumea asta exacta, care Il explica pana si pe Dumnezeu; mai ramane de descoperit ecuatia iubirii.
• Pentru ca ne simtim bine sa stim ca suntem atat de valorosi incat cineva sa sufere ca nu ne are.
• Pentru ca a calca in picioare pe cineva e o senzatie incredibila, care te face sa te simti stapanul lumii.
• Pentru ca iubirea nu e o pasare Phoenix; odata arsa, nu va mai renaste din propria-i cenusa.

Si . . .

Si un oiseau Phenix etait l'amour,

Si le soleil ne se levait toujours,

Si toutes les reves devenaient la realite,

Si la jeunesse etait l'eternite,

Si nous realisions que meme un ange puisse faire erreurs,

Si la bonheur coutait aussi peu comme la douleur,

Si l'espoir etait une colonne infinie,

Si nous savions que la liberte c'est un chose defini,

Si, meme un moment, dans notre ame on regardait,

Si un colosse de granit etaient la foi et la verite,

Si aucune etoile ne laissait rien derriere,

Nous vivrions dans l'obscurite et nous defierions la lumiere,

Nous remplirions la vie par trop bonheur,

Nous realiserions que nous sommes divines, sans erreur,

Les larmes nous ne les comprendrions plus,

Est-ce que nous verions si chanceux sommes-nous?