Iartă-mă de toate!

Pentru vini şi păcate,

greşeli nenumărate

şi promisiuni uitate,

Tu...iartă-mă de toate!

Pentru vise-abandonate,

gânduri necugetate

şi principii încălcate,

Tu...iartă-mă de toate!

Pentru lacrimi vărsate,

feţe îndurerate

şi dureri provocate,

Tu...iartă-mă de toate!

Pentru răni nevindecate

adânc în inimă săpate

şi stări de veghe-n miez de noapte,

Tu...iartă-mă de toate!

Pentru vorbe aruncate,

negarea propriului frate

şi atâta răutate,

Tu...iartă-mă de toate!

Pentru paşi făcuţi în spate,

pentru sărutări furate,

promise,dar nicicând date,

Tu...iartă-mă de toate!

Pentru lucruri încurcate,

cele mai meschine fapte

şi-absolută nulitate,

Tu...iartă-mă de toate!

Gânduri în convalescenţă

Îmi pare cum c-afară veacuri au trecut,

Că nu mai sunt pe lume, c-am murit demult,

Că soarele nu răsare ca-n alte dimineţi,

Ci doar vopseaua cade de pe albii pereţi.

În clădire te-mbată iz de spirt sanitar,

Iar sirenele de la-'mbulanţă urlă-n nopţi albe, de coşmar.

Pe coridor, ale paşilor ecouri;

Peste becuri, pânze de păianjen - noduri.

Şi fiecare clipă trece alene -

O simt cum mi se scurge, rece, prin vene

Din sterile seringi, ace şi perfuzii

În timp ce prin minte-mi rătăcesc iluzii.

Şi patul rigid nu mai suportă a mea povară -

Înaintea-mi, oare, câţi au putut în el să moară?

Câte ultime suflări, acum demult uitate,

Poate-ascunde acest loc? Strigăte disperate...

Aici m-a adus a mea încăpăţânare,

Căci propriului trup nu i-am acordat valoare.

Ştiu, merit. Dar acum, degeaba mă cerţi,

Căci nu mai pot plânge - te rog să mă ierţi!