Linişte

S-a făcut linişte

în jur,

şi-n nopţi fără vise,

şi-n gânduri,

şi-n mine,

în cuvinte nescrise

rămase îngheţate printre ruine

de suflet,

în speranţe nerostite

şi-n jurăminte

profanate de simţăminte

ce-au biruit raţiunea.

Te blestem şi te-njur

să vrei să uiţi

şi să mă auzi mereu –

ecou venit de nicăieri,

să uiţi să mai fii,

să ai,

să speri,

eu să îţi fiu leac

şi boala tot eu,

să te întorci mereu

la cea care azi nu te mai poate primi,

să mă chemi,

să strigi,

să urli

fără glas,

să te hrăneşti din amintiri

când doar ele îţi vor mai fi rămas,

să vrei să mă păstrezi

când nu mă mai ai,

când s-a făcut linişte

în casa,

în patul,

în braţele reci,

în sufletul gol

şi-n nebunia cuminte,

când s-a aşternut tăcerea pe buzele moi,

când s-a făcut linişte –

în amintiri

şi-n cuvinte,

linişte –

între noi.

Doare

Dor răni vechi

şi cicatrici proaspăt lovite

şi vorbe dor,

şi priviri otrăvite.

Depărtarea doare

şi în jur miroase a absenţă

şi a prea mult gol.

Dor amintiri

şi lacrimi ce ard pe tâmple,

şi ziua de mâine,

şi visul de ieri.

Doare uitarea

şi viaţa doare

ca o rană vie, sângerândă sub scut.

Doare că n-auzi

mută, chemarea-mi

stinsă de mult.

Dor taine

şi adevăruri nespuse,

şi gesturi,

şi îmbrăţişări dor…

Ard sărutări pe buzele strânse

şi doare lipsa lor.

Se aude un plânset

de copil ce-aşteaptă în ploaie

mustrarea pentru vini ce nu-i aparţin.

Şi dor nopţi,

şi temeri,

şi gânduri ce se îndoaie

sub povara unui destin

străin.

Doare că umbli

pe drumuri presărate cu speranţe strivite,

doare că simţi, că iubeşti,

doare zborul frânt, dor aripi rănite -

doare că eşti.