Ştiu că e mult mai populară sintagma
,,curăţenie de primăvară”, dar a fost alegerea ta să intri în sufletul meu
într-o primăvară şi să laşi în urma ta doar ravagii, iar de data asta e
alegerea mea să te scot de acolo – acum, când afară-i toamnă, vorba poetului...
În tot acest timp petrecut
împreună, am trecut cu vederea multe şi am iertat şi mai multe, mi-am călcat pe
principii şi pe inimă. Am preferat să-mi văd sufletul în genunchi decât în picioare, demn, dar dezgolit. Toate astea
doar de frică...să nu te pierd. Eram doar o copilă, iar teama de a răzbate singură în
lumea asta mare şi rea mă ţinea lângă tine...până când am crescut şi mi-am dat
seama că de fapt mă ţinea în loc, pentru că atunci când a sosit timpul să dau
piept cu lumea, m-ai lăsat să mă iau la trântă cu ea de una singură...şi asta
nu pentru că nu era lupta ta. Spuneai mereu că îţi aparţin doar ţie, cu totul –
cu bune şi rele, cu visuri şi răni, cu realizările frumoase şi munca asiduă ce
mă ducea la ele. Dar mă voiai aproape doar în clipele mele de glorie, în timp
ce momentele tale bune le păstrai doar pentru tine şi erai de negăsit atunci
când te chemam.
M-am trezit într-o zi mai singură într-o relaţie
cu tine decât dacă statutul meu oficial ar fi fost cel de ,,single”. Deja îmi
pierdusem copilăria şi jocul...şi odată cu ele, frica ce ne lega. Mi-am amintit
că într-un cuplu sunt doi, iar când unul pleacă, pierderea e de ambele părţi. Până
atunci nu văzusem şi reciproca teoremei - că şi tu mă vei pierde pe mine. Mai
mult, nu m-am gândit nicio clipă că persoana care mă va pierde aş putea fi eu. Simţeam
cum tot ce aveam mai bun dispare,
încet-încet, tot mai în adâncul sufletului ce-mi devenea mai pustiu în fiecare
zi. Aşa cum ţi-e frică de faliment să nu ieşi dintr-o afacere proastă cu mâinile
goale, eu mă temeam să nu ies din această relaţie cu sufletul gol.
Aşa că m-am hotărât s-o iau din loc. Am plecat
fără să privesc în urmă. Mi-am bandajat fiecare rană cu vorbe blânde şi cu cele
din urmă lacrimi pentru un trecut din cauza sau datorită căruia m-am
format aşa cum sunt azi. Am aruncat
amintirile dureroase şi le-am şters de praf pe cele frumoase, punându-le la loc
de cinste în vitrina sufletului. L-am redecorat tot, am scos de la naftalină zâmbetul
şi gândurile pozitive şi mi le-am întipărit pe chip şi în minte cu font bold şi
cerneală permanentă, pentru a nu mai fi aşa uşor de şters. Apoi, cu aceeaşi cerneală, am scris cu
majuscule pe uşa lui:
,,CEA MAI IMPORTANTĂ PERSOANĂ DIN VIAŢA MEA SUNT
EU.
DE AZI, NU ÎMI VOI MAI PUNE FERICIREA ÎN MÂINILE
NIMĂNUI.
PROMIT!”
Iar pentru cei ce-şi şterg pantofii de noroi
înainte de a-mi intra în suflet, am pus la intrare şi clasicul covoraş cu
,,Welcome!”. Intraţi – sunteţi bine-veniţi! Doar nu staţi în uşă – blocaţi
circulaţia.
