S-a făcut linişte
în jur,
şi-n nopţi fără vise,
şi-n gânduri,
şi-n mine,
în cuvinte nescrise
rămase îngheţate printre ruine
de suflet,
în speranţe nerostite
şi-n jurăminte
profanate de simţăminte
ce-au biruit raţiunea.
Te blestem şi te-njur
să vrei să uiţi
şi să mă auzi mereu –
ecou venit de nicăieri,
să uiţi să mai fii,
să ai,
să speri,
eu să îţi fiu leac
şi boala tot eu,
să te întorci mereu
la cea care azi nu te mai poate
primi,
să mă chemi,
să strigi,
să urli
fără glas,
să te hrăneşti din amintiri
când doar ele îţi vor mai fi rămas,
să vrei să mă păstrezi
când nu mă mai ai,
când s-a făcut linişte
în casa,
în patul,
în braţele reci,
în sufletul gol
şi-n nebunia cuminte,
când s-a aşternut tăcerea pe buzele
moi,
când s-a făcut linişte –
în amintiri
şi-n cuvinte,
linişte –
între noi.
