Flăcări

C-o privire

îmi arzi şi-mi dezbraci trupul de vechea-i poveste

şi mi-l laşi dezgolit

sub ploaia de flăcări a poveştilor nescrise încă.

Îmi aprinzi sufletul

cu o vorbă fierbinte

apoi dispari

şi-l laşi să ardă mocnit, încât mi-e frică

să nu-l pierd, în cenuşă...

Şi când, rece,

şi cea din urmă scânteie pare să se stingă,

îmi aminteşti că nu doar tu poţi

să arzi,

să mistui

şi să vindeci –

redevin ce-am fost dintotdeauna:

flacără vie,

călăuză şi îndemn.

Mă aprind,

ard

şi radiez până departe.

Mângâi inimi reci

şi îndrum paşi rătăciţi prin noapte.

Fur sărutări

şi strivesc buze arse de dor.

Iau clipa şi-o îngheţ în foc - 

să nu se topească,

să nu se stingă.

Port în privire orizontul

unde cerul sărută marea şi visurile, împlinirea.

Nu mă stinge!

Vino mai aproape -

să îmi fii căldura,

să îţi fiu lumina,

să ardem –

flăcări contopite-n  foc pururi nestins.