Joacă

            ,,Nu intra-n joc!”, mi-ai spus. ,,Ai grijă! Nu se ştie ce se poate întâmpla.” Dar când a fost pentru mine o piedică faptul că nu am ştiut regulile jocului? Mereu le-am învăţat din mers. Sau le-am scris chiar eu. Sau le-am rescris pe cele care nu-mi conveneau. ,,Regulile sunt făcute ca să fie încălcate” – nu e şi asta una dintre regulile universal acceptate?

            ,,Vreau să mă joc!”, strigă copilul mic din mine, exclus din jocul celor puţin mai mari decât el. Nu pot sta pe margine şi să privesc jocul altora. Pentru că nu vreau eu, na! Ca un copil ce sunt, nu pot învăţa mare lucru doar observând de la distanţă.

            Intru în joc. Uneori regulile sunt simple şi câştig. Alteori, le învăţ prea târziu şi pierd. Dar mereu învăţ. Şi cresc, câte puţin. Prima regulă după care trăiesc e simplă: ,,Joacă-te!”.

            Copil alintat! N-am de gând să te privesc jucându-te, făcându-ţi galerie de pe marginea terenului de joacă. Nu mă voi împiedica de un joc ce nu-i al meu, când atâtea alte jocuri mă aşteaptă să mă alătur lor.

            Ies la joacă. Da, mi-am făcut deja temele. Revin la ora cinei. Cu bine!